Experiențe în Maramureș pentru familii cu copii

Dacă anul acesta te-ai hotărât să petreci o mini-vacanță sau chiar o vacanță prelungita pe meleaguri românești, una dintre opriri, sau poate destinația ta, ar putea fi Maramureș.

Maramureș este un tărâm de basm, una dintre regiunile unde încă mai există tradiții meșteșugărești, unde gazdele pensiunilor te mai întâmpină cu preparate locale, facute cu produse crescute în gradina lor, cu ospitalitatea specifică zonei, și, desigur, cu un pahar de vișinată.

S-au scris multe despre ce ar fi de vizitat sau de făcut aici. Noi ne-am gândit să facem o selecție de experiențe pentru cei care călătoresc în familie. Vezi mai jos ce am găsit.

1. Drumeții la Lacul Albastru sau Creasta Cocoșului

Lacul Albastru este situat în Baia Sprie la altitudinea de 530 m, la o distanță de aproximativ 45 de minute de mers. Lacul a apărut prin surparea unei vechi galerii de mină. Unicitatea lui este dată de culoarea albastră-verzuie a apei, care se schimbă în funcție de lumină și anotimp, dată de sărurile cuprice dizolvate în apă. Ce mai este interesant este faptul că atât flora, cât și fauna, sunt aproape inexistente, în lac găsindu-se doar microorganisme.

Creasta Cocoșului este o arie protejată situată în comuna Desești, la 30 de km față de Baia Sprie și Baia Mare. Cel mai înalt punct al Crestei are 1450 m. Denumirea vine de la asemănarea grupării de stânci ascuțite, cu formă crenelată, cu creasta unui cocoș. Observarea acestui lucru, dintr-un anumit unghi, poate fi prilejul unei discuții amuzante cu cei mici. 😊 Mai mult, zona este bogată în specii de floră și faună: o adevarată lecție de biologie la fața locului!

2. Maramureș Baloon Fiesta

Dacă plănuiești să ajungi în zonă toamna, îți recomandăm o experiență cu adevarat unică care are loc în octombrie, o “călătorie aeriană și culturală pentru întrega familie”: Maramureș Baloon Fiesta, cel mai mare festival cu baloane cu aer cald din România. În cadrul edițiilor trecute, festivalul a inclus zboruri ancorate și zboruri libere cu până la 100 de baloane cu piloți din 24 de țări europene, ateliere pentru copii, ateliere de țesut, de dans tradițional, mâncare autentică locală și demonstrații diverse.

Zborurile libere cu balonul durează între 45 minute și o oră, timp în care balonul plutește purtat de vânt și dirijat de pilot, ridicându-se la o înălțime maximă de 1500 m. Fiecare balon are o capacitate între 1 și 3 pasageri, în funcție de mărimea balonului și de condițiile atmosferice din ziua zborului. Zborurile ancorate (captive) sunt ridicări cu baloanele cu aer cald până la înălțimea de aproximativ 20 – 30 m, baloanele fiind atașate de sol cu frânghii. Zborurile captive se realizează pentru copii și adulți, nu au limită de vârstă, durează aproximativ 10 minute și oferă senzația zborului cu balonul în condiții de maximă siguranță. Mai multe informații poți citi aici.

3. Cicloturism pentru a descoperi spiritul zonei

Autenticitatea, spiritul și bucuria Maramureșului se poate trăi explorând zona la pas sau, de ce nu, cu bicicleta? În 2015, în revista National Geographic apăreau 10 trasee marcate, “variante ciclabile ale unor drumuri care aveau sau încă au o altă utilitate: drumuri forestiere și de căruțe, poteci pastorale, ulițele satelor, scurte fragmente de drumuri județene și comunale, vechi terasamente ale căilor ferate, oferind turiștilor opțiuni de a descoperi regiunea în ritmul pe care aceasta îl merită.” Așadar, dacă sunteți firi active și copiii preferă să se deplaseze cu bicicleta, merită să încercați cel puțin  un asemenea tur. Poți opta între Traseul Crestei Cocoșului, pe care am menționat-o mai sus, Traseul Sinelor, Traseul Cosău și altele.

4. O vizită la Cimitirul vesel de la Săpânța

Sigur că acest obiectiv este cunoscut de mulți dintre noi, devenind astfel, în timp, “comercial”, dar este totuși un loc de veci unic în țara noastră și vizitarea lui poate fi interesantă pentru copii, oferind o perspectivă mai relaxată și umoristică asupra morții și, de ce nu, a vieții. Inedită este diferențierea față de cultura populară, care consideră moartea ca un eveniment trist. Se presupune că Stan Ioan Pătraș, fondatorul cimitirului, s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care se credea că socoteau moartea ca un eveniment vesel.

Unicitatea locului este dată de crucile viu colorate, pe care sunt sculptate si pictate anumite aspecte reprezentative din viețile celor înmormântați acolo. Epitafurile, textele care descriu viața celui decedat, vin să completeze, într-un mod cu atât mai umoristic, acest tablou inedit.

Săpânța se află la aproximativ 20 km de Sighetu Marmației.

5. Plimbare cu Mocănița

Plimbarea cu Mocănița este poate printre primele activități la care te gândești când auzi de Maramureș. Mocănița este un tren cu locomotivă cu aburi, care circulă pe o cale ferată forestieră; acest tren a fost folosit în trecut pentru transportul lemnelor tăiate de pe valea râului Vaser. Astăzi, pe un traseu de aproximativ 60 de km, circulă trenuri turistice, cu abur. Ce este frumos este că zona vizată este împădurită și nu există drumuri sau sate. Trenurile pleacă din gara Viseu de Sus și urcă până la staţia Paltin, pentru aproximativ două ore; acolo vei găsi un loc pentru popas, unde puteți observa natura, să faceți un picnic sau să admirați panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere. Informații despre bilete aici.

Dacă te putem ajuta cu variante de cazare sau un traseu în zonă, nu ezita să ne contactezi. Nu uita că serviciile se pot achita și cu vouchere de vacanță, chiar și online.

Surse: Wikipedia.org; laculalbastru.ro, maramuresbaloonfiesta.ro; mocanita-maramures.com; ecomaramures.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *