Descoperă locuri de poveste în jurul Berlinului

Pentru cei ce își doresc să viziteze zone cu o poveste aparte sau o istorie bogată, Germania este locul ideal. Din întreaga Europă, aici se regăsesc printre cele mai numeroase și impresionante sate și castele medievale. De la cetăți fortificate, la castele de poveste și colțuri de natură idilice, Germania este una dintre cele mai populare destinații culturale de vacanță din întreaga lume.

Zona capitalei este cu atât mai apreciată cu cât viața modernă se îmbină cu istoria bogată, ce se poate vedea la fiecare pas. Berlinul este o capitală vibrantă, cu o viață activă dar și o moștenire culturală neprețuită.

Ai planificat un o scurtă vacanță aici și vrei să profiți de timpul petrecut pentru a vedea tot ce poate oferi zona? Este momentul perfect să profiți de câteva zile de vacanță și să vizitezi și împrejurimile. Dacă ești atras de istoria medievală, poveștile cavalerilor și ținuturi naturale de poveste, le vei găsi pe toate chiar în jurul Berlinului.

Haide să descoperim împreună care sunt cele mai atractive locuri ce merită vizitate!

Görlitz

Este orașul apropiat de granița cu Polonia care în trecut a fost împărțit între cele două țări. Astăzi este cu adevărat o enciclopedie a stilurilor arhitecturale din Europa. Aici te poți plimba pe străduțele medievale și admira arhitectura renascentistă sau pe cea din secolul al 19-lea. Cu feribotul ajungi în orașul polonez Zgorzelec, unde te poți bucura de o altă bucătărie și cultură.

Görlitz este la 186 km față de Berlin, iar cea mai rapidă modalitate de a ajunge aici este cu mașina sau trenul. Poți fie să închiriezi o mașina sau să iei un tren direct până acolo. Nu vei face mai mult de câteva ore.

Odată ajuns aici, nu trebuie să ratezi Barockhaus, un muzeu baroc care încă păstrează decorul camerelor, argintăria sau obiectele de artă ale vremii. De asemenea, Turnul Kaisertrutz și Turnul Reichenbach oferă priveliști superbe asupra orașului. Nu rata nici Muzeul de Știință și Istorie și pe cel Natural, precum și Biserica gotică Peterskirche. Aceasta încununează întreg stilul orașului, mândrindu-se cu o orgă cu 6095 de tuburi, ce datează din 1703.

Potsdam

Capitala statului Brandenburg, Potsdam este la doar 27 de km la sud față de Berlin și este reședința de altădată a nobililor Prusaci, mai cu seamă a lui Frederic al II-lea. Aici vei descoperi palate și grădini în stilul unic al zonei, Potsdam Rococo, ce datează din anii 1770, dar și vechi clădiri militare. Astăzi orașul, cu palatele și parcurile sale este protejat sub tutela UNESCO.

Nu rata parcul și palatul Sanssouci, ce reprezintă adevărate opere de artă și sunt o încântare la fiecare pas. Acest loc este o extensie a gustului lui Frederic și adună laolaltă opere de artă, statui și expresii ale mitologiei, un exemplu reprezentativ de Postdam Rococo. Vechea clădire a primăriei datează din 1753 și astăzi este un muzeu ce aduce un omagiu artei locale, culturii și istoriei din Postdam.

Cel mai ușor de ajuns aici este cu tramvaiul 91 sau 94 direct din Berlin, ce pleacă odată la fiecare 20 de minute. Alternativ, poți ajunge aici și cu autobuzul sau mașina, însă nu e ușor să găsești mereu locuri de parcare.

Lübbenau

Lübbenau este parte din districtul Spreewald-Lausitz și este la aproximativ o oră distanță față de capitală. Trecutul său medieval este încă vizibil în arhitectura păstrată foarte bine, din zona centrului vechi și a castelului Lübbenau. Acestea alături de portul Spreewald au fost amenajate într-un stil vechi englezesc și reprezintă sufletul orașului.

Cafenele, restaurante autentice și evenimentele locale ce au loc mereu în zona portului reprezintă energia orașului. Este un loc ideal pentru plimbări cu bicicleta în natură, pe malul râului sau pe străzile pietruite.

Cel mai ușor ajungi în Lübbenau direct cu trenul din Berlin. Dar, la fel de bine poți închiria o mașină, iar pe autostrada A3 ajungi aici în puțin peste o oră.

Rheinsberg

Dacă ești în căutare de plimbări pline de istorie dar și de activități de relaxare, atunci Rheinsberg este o destinație în care le vei găsi pe toate. La aproximativ o oră de mers cu tramvaiul 54 din Berlin, vei ajunge în orașul de pe malul lacului Grienericksee. Aici te poți delecta cu plimbări în care să descoperi Palatul Rheinsberg sau parcul Schloss, expresii ale renascentismului și adevărate bijuterii ale lui Frederic al II-lea.

Satul de pe marginea lacului este perfect dacă îți dorești o ieșire mai energică. Indiferent de vreme, poți face excursii în împrejurimi sau pe malul lacului, poți lua parte la evenimentele culturale sau sportive sau poți descoperi istoria bogată a locului.

Jüterbog

Este o destinație perfectă pentru întreaga familie. Orașul cu o istorie bogată de peste 1000 de ani oferă atât atracții culturale cât și sportive. Ajungi aici foarte ușor cu trenul direct din Berlin, după o cursă de aproximativ 1 oră. Centrul orașului este la doar câteva minute de mers pe jos de la gară, iar pe parcurs poți descoperi vechile porți și turnuri ale orașului, până la centrul istoric al orașului. De la primăria gotică, la case din lemn și monumente ale vremurilor de altădată, vei avea ce să vizitezi aici!

Pentru copii sau cei mai activi din grup, aici există cel mai lung traseu pentru plimbări cu rolele. E un mod grozav de a descoperi orașul indiferent de vârstă. Evenimentele sportive, concertele sau expozițiile de artă completează foarte bine aerul zonei și nu vei avea timp de plictiseală.

Cottbus

Un oraș cu o istorie de peste 850 de ani, Cottbus este orașul istoric perfect pentru pasionații de cultură și natură deopotrivă. Bogat în istorie, arhitectură și parcuri, orașul Cottbus este cunoscut ca fiind cel mai “verde” oraș din Germania.

Nu rata ocazia de a face o plimbare prin oraș pentru a descoperi fațadele baroc și străduțele înguste. Aici găsești și cea mai mare grădină zoologică din Brandenburg – Tierpark Cottbus.
Ajungi cel mai ușor cu trenul direct din Berlin, iar gara din Cottbus este la mai puțin de 25 de minute de mers pe jos față de centrul orașului. Poți ajunge la fel de ușor cu mașina, însă e posibil să ai o grijă în plus cu parcarea.

Acum că ai câteva idei, poți planifica o excursie scurtă în destinația cea mai potrivită pentru tine. Astfel, profiți din plin de tot ce oferă zona Berlinului și ai ocazia să descoperi locuri minunate, de poveste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *