Top 10 locuri incredibile din jurul lumii

In intreaga lume, exista nenumarate locuri extraordinare ce par aproape ireale. Noi am adunat 10 dintre ele si ti le prezentam mai jos:
10. Lacul de culoarea serbetului de capsuni
Sursa imaginii: Flickr
Stim, pare incredibil, dar daca faci o excursie tocmai pana in Australia de Vest vei gasi un lac al carui apa are culoarea serbetului de capsuni (chiar si atunci cand e pusa in sticla!). Numele lacului e Lake Hillier si nimeni nu stie cu exactitate de ce apa ii este roz, insa oamenii de stiinta speculeaza ca faptul se datoreaza unei bacterii ce populeaza acest lac sarat. Indiferent care e motivul, noi am hotarat ca Lake Hillier isi merita cu varf si indesat locul in aceasta lista!
9. Cea mai mare oglinda naturala din lume
Sursa imaginii: Wikimedia
Imagineaza-ti o oglinda asezata pe pamant, in care se reflecta mereu culorile vii ale cerului. Crezi ca asa ceva nu exista? Ei bine, un loc foarte special din Bolivia te contrazice in aceasta privinta! Salar de Uyuni este cea mai mare campie de sare din lume (intindere plana acoperita cu sare si alte minerale), ce acopera o suprafata de 10582 kilometri patrati. De obicei Salar de Uyuni reflecta lumina soarelui in zilele senine, insa in zilele ploioase se transforma intr-un soi de oglinda ce face ca orice poza aici sa para absolut ireala.
8. Groapa de gunoi transformata in atractie turistica
Sursa imaginii: Bubblenews
Glass Beach (in traducere libera „Plaja de sticla”) se afla in MacKerricher State Park din California, SUA. Initial, locul fusese o groapa de gunoi secolul trecut, pana cand autoritatile au luat masuri in aceasta privinta. Astazi, plaja abunda in sticle colorate rotunjite de apele oceanului, ce amintesc de istoria locului!
7. Curcubeul din stanca
Sursa imaginii: HuffingtonPost
Intregul Parc Geologic Zhangye Danxia din China este uluitor prin imbinarea spectaculoasa a culorilor, unicitatea lui facandu-l sa fie inclus in patrimoniul UNESCO in 2010. Muntii Curcubeu, care pot fi vizitati in perimetrul acestui parc, sunt absolut impresionanti, dandu-ti impresia ca esti intr-un univers fantastic. Diversitatea culorilor se datoreaza celor 24 de milioane de ani in care acesti munti au crescut acumuland straturi diverse de gresie si minerale.
6. Paradisul japonez
Sursa imaginii: Flickr
Padurea de bambus de la Arashiyama (Japonia) este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Kyoto, si pe buna dreptate, pentru ca o plimbare printre aceste plante uriase de bambus te va face sa te simti ca intr-o alta lume.
5. Pestera fosforescenta
Sursa imaginii: Penn State University
Waitomo Glowworm Caves este o pestera din North Island (Noua Zeelanda) in adancurile careia traiesc mii de viermi bioluminiscenti din specia Arachnocampa luminosa, o specie gasita exclusiv in Noua Zeelanda. Viermii sunt de marimea unui tantar si impreuna reusesc sa creeze un spectacol fantastic pentru vizitatorii pesterii, dand impresia unui cer instelat vizibil de sub pamant.
4. Cele cinci tinuturi incantatoare
Sursa imaginii: Most Beautiful Places In The World
Cinque Terre (sau, in traducere libera „Cele cinci tinuturi”) este o portiune stancoasa de pe coasta rivierei italiene din regiunea Liguria, compusa din 5 sate, fiecare cu dialect si obiceiuri proprii. Zona este ideala pentru orice turist care cauta liniste si relaxare, deoarece este printre putinele locuri ce reusesc sa mai aminteasca de satele de pescari din trecut, intr-o mare parte a regiunii automobilele neavand acces.
3. Misterioasa stanca sacra
Sursa imaginii: Foundwalls
Muntele Uluru (cunoscut si ca Ayers Rock) este o stanca misterioasa de culoare rosiatica din Australia. De ce spunem misterioasa? Pentru ca stanca se ridica brusc in mijlocul unei mari zone plane, fara a avea alte forme de relief similare in jur. Din acest motiv Uluru este considerata sacra de catre aborigenii din zona si este una dintre cele mai fotografiate atractii din Australia.
2. Padurea de basm
Sursa imaginii: Vistanature
Locul unde este plasata povestea “Hansel si Gretel”, Padurea Neagra din sud-vestul Germaniei este un loc al fascinatiei si misterului. Daca satele din zona sunt pline de fabricanti de ceas cu cuc, case de lemn, haine traditionale si prajituri cu cirese, Padurea Neagra isi uimeste vizitatorii prin alei intunecate si flori viu colorate, ce te fac sa te simti ca-ntr-un adevarat loc de basm..
1. Granita din nori
Sursa imaginii: Dailymail
Ti-ai dorit vreodata sa fii cu capul in nori? Ei bine, la granita dintre Venezuela, Brazilia si Guyana ai sansa sa fii cu capul chiar deasupra norilor! Muntele Roraima ce marcheaza granita dintre cele 3 tari este cel mai inalt din lantul Pakaraima din America de Sud si este un loc absolut fascinant pentru orice pasionat de munte datorita modului in care este permanent inconjurat de ceata si nori.
Pe scurt, in acest articol am vorbit despre 10 locuri incredibile din jurul lumii: lacul de culoarea serbetului de capsuni, cea mai mare oglinda naturala din lume, groapa de gunoi transformata in atractie turistica, curcubeul din stanca, paradisul japonez, pestera fosforescenta, cele cinci tinuturi incantatoare, misterioasa stanca sacra, padurea de basm si granita din nori.
Cu care dintre aceste locuri minunate ai incepe? Lasa-ne parerea ta intr-un comentariu!
1 Curcubeul din stanca
2 Paradisul japonez
3 Padurea de basm
4 Cele 5 tinuturi….
Toate sunt minunate.
Nu ma pot decide cu care dintre acestea doua:
1 Granita dintre nori
2 Paradisul japonez
As savura o portie de serbet de capsuni,privindu-ma in oglinda, pe campia de sare, dupa care, in drumul meu catre paradis(paradisul japonez)m-as incarca cu energie in Padurea neagra, as admira curcubeul,si-apoi as pleca, un pic,cu capul in nori!
O primavara frumoasa tuturor femeilor!
toate sunt frumoase insa cel mai spectaculos mi se pare Gradina Japoneza si Curcubeul din stanca
padurea de basm