Plănuiești o escapadă romantică? Iată 3 destinații mai atipice

Puține lucruri sunt mai romantice de Valentine’s Day sau de Dragobete decât o escapadă în doi într-o destinație deosebită. Dacă vrei să îi faci persoanei dragi un cadou cu adevărat special, plănuiește din timp o mini vacanță pentru amândoi.

De obicei, pentru a petrece o vacanță romantică, cuplurile aleg destinații ultra-populare, precum Paris, Veneția sau Roma. De data aceasta însă noi am pregătit pentru tine trei destinații atipice pentru o vacanță de Valentine’s Day, unice, fiecare în felul său, exotice și foarte atractive din punct de vedere al ofertei pentru cupluri și al posibilităților de distracție și relaxare.

1. Tel Aviv

oferte vacanta Tel Aviv

Credit foto: © Adam Jang

Un oraș cu o bogată încărcătură istorică și culturală, Tel Aviv-ul este o destinație modernă, cosmopolită și foarte ofertantă pentru cupluri. Dacă nu știai, în Israel se sărbătorește o Zi a Iubirii – Tu B’Av – care are loc în miezul verii. Cum Tel Aviv-ul se mândrește însă cu deschiderea sa spre sărbătorile occidentale, ai toate motivele să vizitezi acest oraș și de Ziua Îndrăgostiților, în februarie.

Hai să vedem cum poți să te bucuri de o escapadă de Valentine’s Day în Tel Aviv anul viitor!

  • O plimbare pe plaja din Tel Aviv – nu lua în seamă răcoarea din atmosferă și propune o plimbare pe una dintre cele mai frumoase plaje din Israel. Pentru câteva momente cu adevărat romantice, luați cu voi o pătură și nu uitați aparatul de fotografiat, mai ales dacă plănuiți să stați pe plajă o vreme pentru a admira apusul.
  • O plimbare prin Old Jaffa – acest cartier invită la o plimbare în doi, căci micile străduțe pietruite sunt pline de farmec, iar întreg cartierul adăpostește peste 50 de galerii de artă, magazine de suveniruri, cafenele și locuri încărcare de cultură și frumusețe – cum ar fi, de exemplu, celebrul muzeu Ilana Goor.
  • Portul Jaffa se află în vecinătatea zonei Old Jaffa – un loc animat ce oferă priveliști spectaculoase, portul trebuie să își găsească loc în itinerariul tău romantic.
  • Caută unul dintre restaurantele din Tel Aviv care au oferte speciale de Valentine’s Day. De exemplu, la Alma de Cuba vei găsi nu numai un meniu personalizat pentru doi, dar ai toate şansele să găsești locuri la balul lor mascat de Ziua Îndrăgostiților.

Dacă vrei să sărbătorești Valentine’s Day sau Dragobetele în stil israelian, trebuie să știi că Tu B’Av nu diferă mult de ceea ce se întâmplă la noi sau în occident. De Tu B’Av se cumpără flori, ciocolată și lenjerie intimă pentru doamne, iar domnii se pregătesc cu tot dichisul să facă cereri în căsătorie cât mai romantice posibil. În februarie, vei găsi nu numai magazine pline de bunătăți delicioase și produse de lux, dar și bijuterii și felicitări inedite, în caz că turiștilor le vin idei în timp ce sunt în vacanță…

2. Atena

oferte vacanta Atena

Credit foto: © Jimmy Teoh

De Ziua Îndrăgostiților, Atena se îmbracă în haine de sărbătoare și se asigură că toate cuplurile petrec o escapadă romantică plină de farmec. Odată ce ați ajuns aici, trebuie să începeți cu vizitarea celor mai importante zone arheologice, istorice și culturale.

De o deosebită importanță în această perioadă sunt Plaka, Anafiotika, strada Dionysiou Areopagitou și zona Ermou pentru cumpărături. Seara, Acropolis-ul este luminat superb, oferind o atmosferă perfectă pentru o plimbare romantică în doi.

Atenienii au un deosebit respect pentru iubire și o sărbătoresc așa cum se cuvine. De aceea, ocupă-te din timp de rezervări într-un restaurant cu o priveliște minunată – cele din centrul orașului cu vedere la Acropolis noaptea nu trebuie ratate – în care vei găsi meniuri special concepute pentru Valentine’s Day și pentru cupluri.

Iată alte câteva sugestii de petrecere a unei escapade romantice de neuitat în Atena cu ocazia Zilei Îndrăgostiților:

  • Caută Handmade Lovers Valentine’s Market – o piață de cadouri handmade special organizată în preajma zilei de Valentine’s Day, în care poți să găsești cadouri cu adevărat unice pentru persoana iubită.
  • Rezervă un tur cu ghid pentru a vizita Atena antică și a vă bucura împreună de o adevărată călătorie înapoi în timp pe urmele gloriei și strălucirii vechii Grecii.
  • Încearcă delicatesele din ciocolată pe care le vei găsi în locuri special amenajate: Aristokratikon, de lângă piața Syntagma, are o reputație de neegalat printre ciocolatierii de renume, alături de Petit Fleur, din centrul orașului, unde puteţi savura o cană de ciocolată caldă delicioasă într-o atmosferă romantică.

3. Istanbul

oferte vacanta Istanbul

Credit foto: © Anna

În Turcia, numele sărbătorii iubirii este Sevgililer Günü – tradus ca Ziua Îndrăgostiților – și ziua este dedicată exclusiv celor aflaţi într-o relaţie romantică, spre deosebire de obiceiurile din occident unde se mai sărbătorește și printre celibatari.

Așadar, Istanbulul este pe deplin pregătit să celebreze cuplul și iubirea în totalitate, punând la dispoziția localnicilor și turiștilor o paletă bogată de oportunități de petrecere a timpului liber.

Ajunși aici, trebuie să vă faceți un plan, pentru că sunt foarte multe de făcut și de văzut:

  • De obicei, sit-ul arheologic Halim Paşa Yalisi de la malul Bosforului organizează concerte de jazz, baluri sau alte evenimente cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, așa că poţi verifica din timp programul de anul viitor.
  • Dincolo de faptul că trebuie să vizitați Muzeul Naval, puneți acest sit cultural pe listă, pentru că aici se organizează în fiecare an evenimentul „Love at the Museum” în cadrul celebrului restaurant Bord Istanbul din incinta muzeului. Meniuri speciale pentru cupluri, atmosferă de basm și farmec oriental – iată numai câteva dintre surprizele care vă pot aştepta acolo.
  • Vremea în februarie este destul de plăcută pentru a vă lua de mână și a vizita cele mai frumoase și importante obiective turistice din oraş: Hagia Sofia, Palatul Topkapi, Acvariul, Muzeul de Artă Modernă, Piața de Condimente, Galatasaray Hammam, dar mai ales strada Nevizade pentru viața de noapte și pentru nenumăratele oferte de distracție și relaxare.
  • Cum puțini îi întrec pe turci la capitolul dulciuri, profitați de Valentine’s Day ca să degustați delicatesele cofetăriei și patiseriei turcești – de la tarabele de pe stradă la localurile de lux, dulciurile sunt peste tot, încântând deopotrivă ochii și papilele gustative ale curioșilor.

Cafeaua în Istanbul este un „obiectiv turistic” în sine, dar dacă vreți să aveți parte de o experiență inedită, mergeți la Symbol Cafe ca să vă aflați viitorul. Aici se află una dintre puținele ghicitoare în cafea vorbitoare de engleză, așa că aveți toate motivele să o întrebați despre viitorul… excursiei voastre. 🙂 Nu vă lăsați însă intimidați de aglomerație – mulți dintre turiști vor să li se ghicească în cafea, mai ales de Valentine’s Day; în fond, poate fi o experiență distractivă pentru voi, așa că de ce să nu vă bucurați din plin de tot ceea ce vă oferă cultura locală?

Tu ai fost în vreuna dintre destinațiile inedite descrise mai sus?

Descoperă aceste locuri minunate și planifică din timp o escapadă romantică în doi!

________________
Imagine principală articol: © Farsai Chaikulngamdee

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *