O lectie…de care aveam nevoie

129 1031755_36465776-1024x679

“Vacanta ieftina, all inclusive, servicii de calitate, oferte speciale sau last minute”- a fost laitmotivul solicitarilor de vacanta ale acestui an, an in care ne-am confruntat cu probleme economice, dar n-am vrut sa renuntam la vacanta.

As vrea sa va vorbesc azi din perspectiva obiectiva a consultantului de turism, despre ce inseamna de fapt o vacanta ieftina si ce se ascunde in spatele ofertelor tentante care invadeaza piata de profil in sezon.

Daca ne dorim o vacanta ieftina, avem la dispozitie mai multe posibilitati de achizitionare a acesteia, fiecare cu avantaje si dezavantaje, mai mult sau mai putin evidente.

In primul rand, putem opta pentru o vacanta de tip “early-booking”, acest concept presupunand rezervarea anticipata, din timp, a unei vacante, uneori chiar si cu un an inainte de desfasurarea efectiva a acesteia. Avantajul principal este dat de discount-urile semnificative aplicate acestor vacante. De asemenea, in acest caz putem alege din intreaga lista de hoteluri si date de plecare disponibile, fara sa fim limitati, asa cum se intampla in cazul rezervarilor de ultima clipa. Dezavantajul alegerii acestui tip de rezervare, care determina unii turisti sa renunte, este dat de conditiile de plata restrictive, mai exact, in cele mai multe cazuri, perceperea platii integrale a vacantei, pana la data limita de early-booking, chiar daca sejurul efectiv va avea loc peste cateva luni. In acelasi timp, modificarile de orice fel (nume, perioada,tip de camera, etc.), sau anularile, nu sunt permise decat cu penalizari mari, pana la 100% din valoarea vacantei.

Pentru turistii mai putin hotarati sau care nu-si pot planifica din timp concediul, exista varianta ofertelor speciale sau a last minute-urilor. Acestea sunt oferte de ultim moment, introduse pe piata cu putin timp inainte de plecare si pot imbraca diferite forme, incepand de la reduceri substantiale si pana la oferte de tipul “plateste 1, merg 2”, “taxe de aeroport gratuite”, etc. In general, aceste oferte apar pe piata atunci cand operatorii/hotelierii nu si-au valorificat toate locurile si prefera sa le vanda la tarife mai mici, decat sa nu le mai vanda deloc. Avantajul principal si evident, e cel de natura financiara, insa tocmai acest tip de vacanta are cele mai multe dezavantaje si riscuri. In ce priveste datele de plecare si hotelurile suntem limitati strict la acelea pentru care gradul de ocupare nu este ridicat (in cazul hotelurilor poate fi vorba de variante scumpe, greu vandabile, sau hoteluri cu servicii de calitate indoielnica). Riscul cel mai mare, pentru cei care asteapta pana in ultima clipa, este ca aceste oferte sa nu apara deloc, in cazul in care locurile se ocupa la tarife standard sau cu early-booking, sau, daca cererea este mare, sa apara chiar majorari de tarife, situatie aparte, cu care ne-am confrunat acest an si pe care a trebuit s-o explicam turistilor nostri.

O alta varianta de vacanta, din ce in ce mai agreata, este asa-numita vacanta in extrasezon. Extrasezonul se refera la perioada din an cand fluxul de turisti este mai redus decat in sezon (ex. acum este extrasezon pentru Turcia, Tunisia). Avantajele sunt in primul rand de natura financiara (tarife mult mai bune la cazare, transport, etc., decat in sezon); in acelasi timp, e mai putin aglomerat decat in perioadele de varf si ne putem astfel bucura pe deplin de frumusetile destinatiei, putem vizita diverse obiective fara sa stam la cozi nesfarsite; de asemenea, confortul termic poate fi mult mai ridicat daca optam pentru o vacanta de exemplu in Turcia in octombrie, decat daca am alege lunile iulie-august, cu temperaturi sufocante. Desigur, exista si dezavantaje, altfel ne-am petrece concediul numai in extrasezon. Intre acestea, putem mentiona faptul ca in extrasezon, unele hoteluri pot sa aiba o parte dintre facilitati inchise, servicii mai putin diverse; la fel, vremea nu poate fi neglijata, sunt destinatii care se preteaza numai vara, altele numai iarna, altele au o sezonalitate care nu e functie de temperatura ci de regimul precipitatiilor sau al vanturilor. Pentru unele destinatii, extrasezonul e sinonim cu pericolui (ex. in Caraibe, extrasezonul este in lunile septembrie- octombrie, dar aceasta perioada coincide cu riscul formarii uraganelor).

Indiferent de varianta aleasa, de destinatie, sau cost, trebuie sa avem toate informatiile in ce priveste serviciile de care vom beneficia la hotelul ales, cu atat mai mult cu cat diferentele intre hoteluri de aceeasi clasificare, pot fi uriase. In primul rand, trebuie subliniat faptul ca aceasta clasificare este facuta de institutiile de resort din tara de destinatie, dupa criterii proprii. E greu de stabilit un standard la 1, 2, 3, 4, 5*, pentru ca normele de clasificare sunt locale si nu sunt raportate la anumite norme comune, unitare, acceptate pe intreg globul. Hoteluri din aceeasi categorie pot sa indeplineasca un minim de cerinte (care pot fi sub ceea ce noi asteptam), altele pot sa ofere servicii in plus. In general, aceste diferente se reflecta si in tariful de vanzare. De asemenea, hotelurile imprumuta in arhitectura, dotari si servicii, aspecte din cultura, dezvoltarea economica si mediul fizic alte tarii de destinatie (ex. hotelurile din orasele mari ale Europei, in cladiri cu valoare culturala, hotelurile gen resort pe destinatiile litorale, cu gradini luxuriante, piscine, vile, hotelurile ultra moderne din Orient cu o puternica dezvoltare economica- gen Dubai, Hong Kong, etc.). Toate acestea reflecta si segmentul de turisti carora li se adreseaza si evident scopul sederii – in orase, in general turism cultural si de business, in zonele montane/litorale- turism de relaxare, practicare diverse sporturi.

Conceptul de all inclusive, pe care multi dintre noi il dorim, este de asemenea extrem de diferit de la o tara la alta. In general, acesta se refera la regimul de masa (cele trei mese principale, intre mese gustari si bauturi alcoolice si nealcoolice locale nelimitat); in functie de hotel, acesta poate sa includa si bauturi de import, acces la facilitati de Spa (sauna, baie de aburi, Jacuzzi, piscina interioara, sala fitness) sau anumite sporturi (tenis de masa, tenis de camp, volei, minigolf, darts, billiard, sporturi nautice nemotorizate, etc). Cu totii am auzit si poate am beneficiat de o vacanta in regim all inclusive sau ultra all inclusive in Turcia, unde acest concept este ridicat la rang de arta si unde ne-am simtit cu adevarat rasfatati.
Daca optati pentru un all inclusive la pret mic, trebuie sa stiti ca acesta va ofera in primul rand putine servicii in afara de masa, iar acestea din urma sunt putin variate, de o calitate mai slaba, gustari putine sau chiar inexistente, bauturi racoritoare si alcoolice de calitate proasta, totul “la program”.

Desi pentru multi dintre noi, simplul fapt de a ne afla intr-o alta tara, in contact cu alta cultura, constituie din start premisa unei vacante reusite, sunt multi alti factori care concura la succesul acesteia.
Acestea fiind spuse, fa un prim pas spre o vacanta de succes, alege-ti cu grija tipul de vacanta care ti se potriveste.
Despre alte ingrediente, in articole viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *