Mozaic, deserturi si vatmani sau cum sa pierzi timpul in Lisabona si sa iesi in castig

lisabona

de Ana Irimia

Cu ani in urma, un turist simpatic si cu multe vacante in bagajul sufletesc imi spunea ca Lisabona l-a dezamagit, ca Bucurestii nostri ofera mult mai mult la capitolul “muzee”.

Din fericire sau nefericire, drumul meu la Lisabona a ocolit muzeele, de parca viata mea depindea de asta. Daca ar fi sa scriu o poezie a platitudinilor, as spune ca nu sunt doi oameni la fel, ca nu sunt doua experiente asemenea si ca nu toti cautam acelasi lucru. Ah, si ca multe depind de starea in care esti.

lisabona (1)

Ei, eu nu am fost in starea culturala necesara unei vacante la “picioarele” artei, in schimb am tocit flecurile si m-am inghesuit prin tramvaie cu alti turisti la fel de “inspirati” ca si mine, care aveau impresia ca sunt singurii care au citit cum sa ajungi ieftin oriunde.

Dupa un zbor de vreo 4 ore si ceva, direct de la Bucuresti la Lisabona, timp in care m-am laudat singura ca nu am ales o varianta cu conexiune, am aterizat pe micul aeroport portughez. A se consemna ca povestea se intampla in luna Martie.

Cum exista metrou catre oras, am inhatat o harta a metroului, mi-am luat o cartela (6.65 EUR/24 h pe toate mijloacele de transport) de la ghiseu, evitand cozile lungi la automate (care, de altfel, sunt foarte usor de folosit), si am pornit urcusul si coborasul prin statii.

lisabona (4)

Scarile rulante sunt rare, probabil localnicii cred in exercitiul fizic si antrenamentul mental: cum sa te tina picioarele tot drumul si sa ramai calm de la inceput pana la sfarsit. Este un obiectiv care se poate atinge, va asigur. Trebuie doar sa va concentrati puternic pe harta cu culorile liniilor si sa nu ratati statia unde, probabil, trebuie sa schimbati trenul.

Taxiurile sunt ieftine, deci o alternativa buna, doar sa nu luati voucher de la chioscul de Informatii din aeroport, unde e tarif fix, mare.

Dupa scurte consultari cu cei mai experimentati decat mine, am ales un hotel in zona Marques De Pombal. N-a fost la fel de scump ca in “buricul” targului si puteam ajunge in centrul istoric in ~20 min, pe jos. Dupa asa o introducere lunga, probabil ca va asteptati la o continuare fluviu. Voi exersa concizia.

lisabona (3)

Lisabona mi-a placut nespus de mult. Poate ca aspectul de ruina pe care il au multe stradute, cu cladiri crapate, nerenovate, m-a dus in alt timp. Este un oras al colinelor, totul este sus sau jos, catre orice urci sau cobori.

De la Marques de Pombal catre port cobori; drumul este ingrijit, pana si copacii cresc de parca ar respecta niste reguli. Asta daca nu te abati din drum la stanga sau la dreapta. Dar eu m-am abatut.

lisabona (5)

Galagie ca la mine in cartier. Rufe colorate fluturand in afara micilor balcoane, tot ca la mine, doar ca balcoanele noastre “bat” logiile lor. O lumina speciala, blanda si cumva ingaduitoare. Mici magazine cu de toate. Am luat niste fructe, care au fost gustoase.

lisabona (6)

Cantareti stradali si spectatori semi-turmentati. Grupuri de turisti asiatici si de copii. Cupluri amorezate. Mame cu carucioare. Cladiri acoperite cu mozaic, de sa stai sa le privesti pana te plictisesti. Arhitectura frumoasa. Case si blocuri colorate. Si raul Tejo, curgand lenes pe langa Praça do Comércio, loc de adunare, cascat gura, facut poze, plimbat cainele, stat la terasa si altele asemenea.

lisabona (9)

Am o prietena al carei copilas e pasionat de transportul in comun. Cei doi fac trasee si cel mic stie Bucurestii mai bine decat taximetristii. Asa ca am urmat exemplul copilului si m-am urcat in tramvaiul 15, chiar din Praça do Comércio. Am trecut pe langa un magazin cu masini Dacia, da da, prin cartiere la fel de frumoase precum centrul, si m-am gandit ca nu peste tot, o data ce ai parasit zona istorica, te surprinde uratenia.

lisabona (8)

La Lisabona, m-a surprins frumosul. Capatul tramvaiului e in Belem, langa Manastirea Jeronimos, si vatmanul are grija sa nu tandalesti pe scaun, ci te invita politicos sa iti vezi de drum, ca n-ai platit si cazare la el. Daca ai timp, merita vazut Monumentul Descoperirilor. E amplasat pe chei, faimos si foarte pozat.

Si Torre de Belem, initial construit sa previna atacurile de pe mare, actualmente situat pe malul raului Tejo, datorita schimbarilor care au avut loc asupra cursului raului, de-a lungul timpului.

Daca iubesti dulciurile sau, pur si simplu, vrei sa mananci ceva traditional, tot pe la capatul lui 15 o sa gasesti “Pastéis de Belem”, de unde poti cumpara Pastel de Nata. Sigur ca acest desert se poate cumpara din multe locuri, dar localnicii mi-au confirmat ca aici e cel mai bun, dupa cum scrie si pe usa, daca imi amintesc bine “singurul original” sau asa ceva.

Coada e foarte lunga, insa poti sa o eviti daca intri, te asezi la o masa si astepti sa ti se ia comanda. Cei care stau la coada cumpara pentru acasa sau, oricum, nu ca sa manance inauntru. Desigur, poti cumpara mai mult, o parte mananci pe loc, restul mai tarziu. Cum preparatul e delicat, eu nu l-as lua in bagaj, sa-l duc souvenir acasa. Cred ca as ajunge cu o varianta fusion, ceva intre placinta si ingredientele necomestibile ce-mi populeaza geanta.

lisabona (10)

Pentru zona centrala, am sarit, mai apoi, in tramvaiul 28. Are doar un vagon si, de regula, un vatman vorbaret, adesea femeie (oarecum implicit). E in asa fel structurat ca, daca nu ai grija, poti merge statii bune in bratele sus-numitului (sau prea-vorbaretei). Exagerez, insa doar putin, chiar extrem de putin.

Tramvaiul pleaca din Praça do Martim Moniz si va duce foarte aproape de Castelo de Sao Jorge. Doar ca trebuie sa mai mergeti putin pe jos, pe niste trepte, printre case.

Ce mi-a placut mult a fost proximitatea sinelor de cladiri. In multe locuri, daca scoti mana pe geam, poti atinge peretii blocurilor. Cred ca a fost o alegere buna sa merg cu nr. 28. De doua ori..
Cat despre mancare, pot sa va spun ca preparatele din peste sunt foarte bune.

lisabona (11)

Nu va mai povestesc despre Cabo da Roca, punctul cel mai Vestic al continentului, usor de “atins” intr-o zi, dus-intors din Lisabona. Ploua ingrozitor si mie mi-a placut nespus, chit ca nu vedeai mare lucru. Zona e rezervatie naturala si o simti cum respira, iar pe drum, daca ai noroc, vezi surferi pe una din plajele celebre pentru asa ceva. Hai ca nu v-am spus nimic despre Cabo da Roca, asa cum mi-am propus.

lisabona (12)

Oamenii, atat cat iti poti da seama cand stai foarte putin intr-un loc, mi s-au parut primitori si simpatici. N-am vazut crisparea pe care o mai intalnesti pe la noi. Dar cine sunt eu sa judec pe cineva atat de rapid? Trebuie sa merg din nou, sa ma asigur ca e fix asa cum mi s-a parut. Sau altfel.

Asta e frumusetea calatoriilor: niciodata lucrurile nu sunt la fel. Nici macar aceleasi lucruri. Poate se schimba ele, poate ne schimbam noi, poate ne schimba ele pe noi. In bine, intotdeauna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *