#eximturisme: hotel, pensiune, complex? Cum sa alegi unitatea de cazare potrivita pentru nevoile tale

pexels-photo-97083

Atunci cand ne planificam o excursie sau o vacanta, unul dintre cele mai importante criterii pe care le luam in calcul il reprezinta unitatea de cazare. Vrem, desigur, sa beneficiem de confort, de mese bune, de preturi rezonabile si mai ales de proximitatea unor obiective turistice din zona. Dar cum alegem unitatea de cazare potrivita pentru nevoile noastre?

Hai sa vedem astazi diferente, beneficii si avantaje in functie de tipul unitatii de cazare.

Hotelul – vacanta cu rasfat si avantaje deosebite

Avantajele unui hotel in comparatie cu alte unitati de cazare se refera in general la facilitatile pe care acestea le ofera:

  • Camere spatioase
  • Room service, televizor, internet
  • Posibilitati de divertisment si petrecere a timpului liber (spa, bar, piscina, sala de cinema sau spectacole)
  • Oferta variata pentru toate situatiile: programe speciale pentru copii in cazul in care calatoresti cu familia, bilete la diverse spectacole sau evenimente, excursii ghidate, restaurante cu specific international, bauturi incluse, mic-dejun asigurat, plaja privata etc.
  • Locatia: in general, hotelurile cu scop predominant turistic se vor afla in proximitatea unor artere principale ale orasului, in zone intens circulate de turisti si cu importanta turistica ridicata.

Hotelul este o unitate de cazare extrem de avantajoasa atunci cand calatoresti cu familia, in cuplu sau cu grupul de prieteni si iti doresti confort la superlativ. Desigur, preturile sunt mai mari in comparatie cu alte unitati de cazare, dar si confortul este sporit.

Asa cum stii, si hotelurile se diferentiaza intre ele prin numarul de stele – ce le asigura turistilor grade diferite de confort si facilitati. Pentru o vacanta excelenta in care sa te simti rasfatat, alege hoteluri de la trei stele in sus!

Atunci cand iti alegi hotelul, ia in calcul urmatoarele criterii:

  • Pozitionarea fata de obiectivele care te intereseaza (plaja, centrul orasului, mijloace de transport, etc)
  • Tipul de camera (preturile si facilitatile variaza de la camera single la studio sau apartament)
  • Facilitati standard si extra (difera de la tara la tara, dar nu in mod esential)
  • Taxa de oras / statiune – un element important pe care trebuie sa il incluzi in buget
  • Tipul de masa: o camera single cu mic dejun inclus este o optiune buna, in timp ce o vacanta all inclusive este o alegere excelenta pentru cupluri si familii.
  • Tarife aplicabile copiilor – mai ales daca planuiesti o vacanta alaturi de cei mici.

Pensiunea – vacanta confortabila

In general pensiunile se regasesc in medii non-urbane, desi exista, desigur, si pensiuni din marile orase care abia fac fata valurilor de turisti. In general, insa, in Romania si pe tot cuprinsul Europei se prefera pensiunile din zone rurale, de munte sau de litoral.

Aflate de obicei in cadre naturale deosebite si in apropierea unor rute turistice importante, pensiunile au si ele o serie de avantaje:

  • Sunt mai accesibile ca pret decat hotelurile
  • Pun la dispozitia turistilor diverse facilitati pentru a isi gati sau a-si petrece timpul liber (piscina, gratar, teren de sport, foisor pentru luat masa afara etc)
  • In functie de numarul de margarete, pensiunile pot fi dotate cu televizor in camera, internet, baie in camera.
  • Pensiunile ofera turistilor un mai mare grad de intimitate, pretandu-se excelent celor care calatoresc singuri, cuplurilor si grupurilor de prieteni.
  • In general, in functie de categorie, pensiunile ofera micul dejun contra cost.
  • Numeroase pensiuni ofera turistilor programe speciale (cina de sarbatori inclusa in pret, excursii ghidate, participarea la diverse evenimente locale etc).
  • In general pensiunile accepta animale de companie

Daca pornesti intr-o calatorie de distractie si relaxare, pensiunile sunt probabil cele mai prietenoase unitati de cazare pe care le poti selecta pe traseul stabilit. De asemenea, sunt o alegere excelenta pentru cuplurile care vor sa fuga departe de lumea dezlantuita si sa aiba parte de liniste, intimitate si confort la preturi mai mult decat rezonabile.

Complexuri turistice – vacante de lux si de… neuitat

Complexurile turistice pot cuprinde uneori si mai multe cladiri, incluzand si apartamente cu 2 sau 3 camere, in functie de nevoile de spatiu ale turistilor. Aflate in zone intens vizitate de calatori, complexurile se remarca prin flexibilitate, confort, lux si o foarte mare varietate de facilitati si servicii.

In comparatie cu hotelurile obisnuite, complexurile se regasesc in zone naturale – care permit desfasurarea pe arii mai largi – si pot cuprinde mai multe unitati de cazare: hotel, bungalow-uri, casute de vacanta – toate aflate intr-un adevarat parc al vacantei.

Intr-un complex turistic vei intalni deseori mai multe restaurante cu specific divers, sali de cinema, biliard, discoteci, piscine, sali de tratament balnear si spa, centre de infrumusetare, magazine, cazinouri si terase, aqua park-uri pentru copii, locuri de joaca, gradini sau mici parcuri, printre altele.

Avantajul unui complex hotelier este acela ca vei primi orice iti vei dori. Indiferent ce forma de distractie alegi, aceasta se afla probabil la cativa pasi distanta. Desi preturile sunt mai ridicate decat media, serviciile si facilitatile sunt cu adevarat de lux.

Aflate in statiuni la moda sau zone naturale cu proprietati benefice (ape minerale, tratament balnear etc), aceste complexuri sunt un adevarat colt de Rai pentru ca le ofera turistilor tot ce isi doresc in termeni de relaxare, distractie si confort.

Complexurile se preteaza cel mai bine cuplurilor aflate intr-o vacanta romantica sau de aventura (ca sa nu mai vorbim de luna de miere), familiilor care calatoresc cu copiii, grupurilor mari de familii sau de prieteni.

Tu unde ai de gand sa iti petreci urmatoarea vacanta? Ti-ai rezervat deja o camera de hotel? Preferi pensiunile intime sau complexurile pline de viata?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *