Descoperă “Caraibele din Orient”: Salalah, Oman


Situat pe țărmul de sud-est al Peninsulei Arabe, Oman are o istorie și o cultură veche de peste zece mii de ani. Patria arborelui de tămâie și deținătorul unui număr record de obiective incluse în lista Patrimoniului UNESCO, Oman-ul este nu numai o țară înfloritoare și prietenoasă, dar și una dintre cele mai la modă destinații turistice de lux din lume. Peisajele naturale, plajele cu nisip alb, monumentele și moscheile, dar și resort-urile premium sunt tot atâtea motive pentru a descoperi și a te îndrăgosti de acest colț de paradis oriental. Hai să descoperim astăzi câteva dintre secretele Omanului!

Salalah: Perla Orientului

Cea mai mare și mai populară destinație turistică din Oman este Salalah, o adevărată oază unde te poți bucura de kilometri întregi de plaje cu nisip alb, apă turcoaz limpede ca cristalul, verdeață luxuriantă și nenumărate oportunități de cazare în regim de lux. Salalah îmbie turiștii cu hoteluri de cinci stele, proprietăți cu piscină privată, facilități premium, un port de agrement de talie internațională, și o diversitate foarte mare de posibilități de plimbare, distracție și agrement. Orașul Salalah este al treilea cel mai mare din Oman și capitala regiunii Dhofar. Un loc unic în Peninsula Arabă, poate fi vizitat mai tot timpul anului.

Care este cea mai potrivită perioadă pentru a merge în Salalah?

Cu o temperatură medie de 29-30 de grade zilnic, o climă deșertică și numai câteva luni pe an de muson (final de iunie-început de septembrie), Salalah este o destinație de vacanță care poate primi turiști aproape pe tot parcursul anului. Trebuie să știi că perioada aprilie-septembrie este considerată sezon de vară în Oman, așa că trebuie să te aștepți la temperaturi ridicate. Turiștii din țările învecinate preferă perioada musonului, în care plouă, de altfel, foarte puțin, pentru că întreg orașul înverzește și se trezește la viață, temperaturile nedepășind 25 de grade. Sezonul de iarnă, preferat mai degrabă de turiștii din vest, este între octombrie și martie. În această perioadă clima este blândă, marea liniștită, nu plouă, iar cerul este limpede în fiecare zi.

Ce să vezi și ce să faci în Salalah și împrejurimi?

Ei bine, aici lucrurile iau o turnură interesantă, pentru că regiunea are mult mai multe de oferit decât vacanțe exotice la mare și la plajă. Hai să descoperim împreună câteva lucruri de făcut și de văzut, chit că lista este lungă și tu s-ar putea să nu ai timp să le acoperi pe toate. Nu-i nimic, întotdeauna există posibilitatea de a te întoarce în Salalah pentru noi aventuri.
  • Plajele Al Mughsail și Al Fizayah, în special prima, unde poți admira și gheizerele, precum și panorama uluitoare. Cea de-a doua plajă, mai puțin populată, oferă momente de relaxare tuturor celor ce vor să evadeze într-un loc al frumuseții și al păcii.
  • Dacă vrei să ai parte de o experiență inedită care merge dincolo de ”soare și mare”, poți organiza un picnic pe plaja Al Fizayah, în compania celor dragi și a... cămilelor.
  • Estuarul Sumharam (Khor Rohri) este un loc adorat de turiștii din toate colțurile lumii.
  • Un tur al orașului Salalah trebuie să cuprindă și o vizită la Muzeul de Arome și Tămâie, dar și câteva momente de admirație mută în Moscheea Sultanului Quaboos, cea mai mare moschee din Salalah și din regiunea Dhofar.
  • Dacă vrei să explorezi Tărâmul Tămâiei – sit UNESCO – trebuie să vizitezi cele patru obiective care îl cuprind: sit-ul arheologic Al Baleed, Orașul Vechi Sumharam, sit-ul arheologic Wubar și fortul Wadi Dawkah.
  • O astfel de incursiune în trecut, istorie și cultură îți va purta pașii și prin Orașul Pierdut Ubar.
  • Cei îndrăgostiți de desert pot face o excursie în Rub' al Khali, unul dintre cele mai întinse și mai spectaculoase deșerturi din lume, unde poţi opta pentru excursii opționale pentru a te cățăra pe dune, a admira apusul de soare sau a-ți petrece o noapte în corturile beduinilor.
Deşert, Dune, Dună, Oman, Peisaj, Nisip, Apus De Soare
  • Pentru o experiență spirituală, în Salalah poți vizita și mormintele a patru profeți: Ayub, Hood, Saleh și Imran. Cea mai bună soluţie pentru a ajunge la toate patru este să închiriezi o mașină pentru a te deplasa mai eficient și pentru a profita de ocazia de a explora și vizita împrejurimile orașului.
  • Iubitorii de natură pot explora celebrele cascade din Oman. Unele dintre ele sunt sezoniere și ”apar” numai în perioada musonului (Khareef) în funcție de cantitatea de ploaie. Altele sunt permanente. Așa că nu rata o vizită la Ayn Athum, Wadi Darbat, Ayn Gogub și multe altele. O excursie în munții din Salalah îți oferă posibilitatea să te bucuri de izvoare naturale, peisaje spectaculoase și drumeții de neuitat.
  • Printre excursiile și activitățile pe care le mai poți face în Salalah intră și safari în munți, înot cu delfinii, snorkeling (peisajele subacvative din apele Oman-ului sunt unice în lume), scuba diving și multe altele.
  • Dacă mergi în vacanță cu cei mici, în Salalah vei găsi și Hawana Aqua Park, un loc al distracției permanente. Cu o suprafaţă de peste 60.000 de metri pătrați, vizitatorii de toate vârstele se pot bucura de nesfârșite activităţi terestre sau acvatice dar și de cafenele, baruri și restaurante cu specific local.
  • Cei pasionați de gastronomie, trebuie să încerce specialitățile locale. Începe cu fructele și sucurile de fructe proaspăt sau lapte de cocos de la orice stand de pe plajă și continuă cu Muthbe (frigărui locale), fructe de mare din oceanul Indian, delicioasele Khubz lahooh (le-am putea spune clătite locale), sau Ma’ajeen (carne de vită sau cămilă preparată într-un fel foarte special).
Așa cum îți imaginezi, acestea sunt numai câteva dintre activitățile posibile în Salalah, căci regiunea este extrem de bogată natural, istoric și cultural, așa că nu ai cum să te plictisești odată ajuns aici.

Ce mai trebuie să mai știi înainte de a pleca spre Salalah, Oman?

Turiștii români trebuie să aibă un pașaport (permanent, nu temporar) valabil cu cel puțin 6 luni anterior intrării în țară, bilete de avion dus-întors, rezervare într-o unitate de cazare și asigurare medicală valabilă internațional. Ca și reguli de conduită, trebuie să știi că Omanul este o țară primitoare și prietenoasă cu turiștii occidentali. Totuși, pentru a arăta respect și a nu ofensa pe nimeni, este indicat ca atât femeile cât și bărbații să poarte haine care le acoperă umerii și picioarele atunci când vizitează moschee sau lăcașe de cult. Ținutele lejere și de plajă sunt acceptate în resort-uri, dar în oraș, vestimentația turiștilor trebuie să fie decentă. Marea Moschee Sultan Qaboos, Oman, Nucşoară

Cum ajungi în Salalah, Oman?

Dacă vrei să îți rezervi un sejur în Salalah, Oman, discută cu consultanții noștri despre cele mai bune opțiuni de charter și de cazare! Îți stăm la dispoziție cu orice informații și detalii îți dorești pentru a te bucura de o vacanță exotică într-unul dintre cele mai frumoase și fascinante locuri din lume!

SOURCE AND TAGS