De ce Madeira?


Pentru că ”Grădina din Atlantic” este una dintre cele mai exotice destinații europene în care îți poți petrece o vacanța alături de cei dragi. Pentru toți ce care își doresc un sejur plin de aventuri, peripeții, descoperiri, relaxare și distracție, Madeira este destinația perfecta. Astăzi îți vom prezenta câteva lucruri despre Madeira, împărtășindu-ți și câte ceva din experiența ”la prima mână” a unora dintre clienții noștri care s-au îndrăgostit de acest colț de paradis.

Unde este Arhipelagul Madeira?

Madeira este o regiune autonomă a Portugaliei, situată în Oceanul Atlantic. Singurele insule populate sunt Madeira și Porto Santo, dar insula Madeira, cea care dă numele arhipelagului, este și cea care atrage milioane de turiști anual. Peisajele spectaculoase, infrastructura desăvârșită și serviciile turistice ireproșabile fac din acest loc o destinație pe care merită să o iei în considerare.

Când poți merge în Madeira?

Spre deosebire de alte destinații exotice în care se practică turismul sezonier, Madeira este primitoare cu oaspeții ei pe tot parcursul anului. Clima este mereu blândă, cu temperaturi cuprinse între 19 și 28 grade Celsius. Intervalul pe care ți-l recomandăm este între iunie și octombrie, dar și iarna e o opțiune bună pentru plimbări și vizite.

Ce are Madeira deosebit?

Am putea spune ”totul” și nu ar fi de ajuns. Din acest motiv, o vom lăsa pe Cristina Draga, una dintre clientele noastre fidele, să îți spună câteva cuvinte despre Madeira și despre experiențele trăite acolo: Vacanța în Madeira a fost una dintre cele mai reușite și este o plăcere să scriu despre asta. Am avut cazarea în Funchal la un hotel superb. Insula este super, cu văi abrupte, cascade, stânci impresionante, foarte multă vegetație, foarte multe flori. Distanțele sunt mici, acum eşti cu cocktail-ul pe malul mării, și în 20 de minute ai ajuns în vârful muntelui la 1800 m altitudine.  Funchal este foarte frumos, modern, un loc unde nu îți lipsește nimic din confortul unui oraş european de top. Zona veche de lângă port este interesantă, aici toate ușile caselor sunt pictate. Pentru priveliști superbe cu orașul și oceanul, se poate urca cu telecabina pe Monte. Obligatoriu de aici se coboară cu sania de lemn manevrată de două persoane îmbrăcate tradițional și, mai important, încălțate adecvat astfel încât să poată controla sania pe străzile foarte abrupte, înguste și pline de cotituri pe care circulă și mașini! Este o experiență super, cu 10 minute pline de haz, adrenalină și show! Aproape de Funchal se află Cabo Girao, o stancă ce se ridică la 600 m deasupra oceanului și unde, la punctul de belvedere, cei cu nervii tari pot merge pe sticlă. De aici se poate cobori la Faja dos Padres, o plajă izolată, cu vegetație exotică. Pe insulă ar mai fi de vizitat:
  • Ponta de Sao Lourenco – o zonă de stânci extrem de spectaculoase aproape lipsite de vegetație, situate la marginea estică a insulei;
  • Simpaticele case Santana în formă triunghiulară, vesel colorate și cu acoperișul de stuf.
  • Orașul Porto do Moniz, cunoscut în principal pentru piscinele sale naturale săpate de apa oceanului în rocile vulcanice;
  • Cascada Voalul miresei;
  • Pico do Arieiro, unul din cele mai înalte vârfuri muntoase ale insulei, un loc extraordinar pentru peisaje superbe (dacă nu sunt nori).
Pentru doritorii de plajă cu nisip se poate merge cu feribotul pe insula vecină, Porto Santo. Pentru plimbări relaxante pe mare sau pentru privit balene și delfini, se organizează numeroase croaziere din Funchal. În plus față de recomandările Cristinei, noi îți mai sugerăm câteva lucruri de văzut și de făcut într-o vacanță aici:
  • Sporturi nautice (pentru toate nivelurile): scufundări, navigație, snorkeling, surfing, caiac și canoe, pescuit sportiv;
  • Activități în aer liber și montane: drumeții, cățărări, trasee montane, călărit, observarea pasărilor și animalelor exotice;
  • Vizite la Peșterile São Vicente, formațiuni carstice compuse din tuneluri și peșteri vulcanice de o frumusețe supranaturală.
  • Plimbări și vizite pe faleza Lido, la Grădina Botanică, sau la Catedrala Se.
Desigur nu poți rata Porto Santo. Aici te poți bucura de facilități de top, de plaje cu efecte uluitoare asupra sănătății, de formațiuni pietroase neobișnuite, peisaje exotice, dar și câteva comori pe care nu trebuie să le ratezi: casa memorială a lui Cristofor Columb sau Pico Castelo – un punct de belvedere asupra întregii insule cu o panoramă ce îţi va tăia răsuflarea.

Pentru cine este Madeira potrivită, ca și destinație de vacanță?

Majoritatea turiștilor care vin aici sunt cupluri și grupuri de prieteni, dar tot mai multe familii cu copii apreciază versatilitatea Madeirei, dar și calitatea excepțională a serviciilor.

Cum ajungi în Madeira – Opțiuni de zbor

Aeroportul Internațional Madeira se află în orașul Funchal, capitala insulei Madeira, si este destinația cea mai frecvent utilizată pentru cursele internaționale. Nu mai sta pe gânduri și rezervă-ți un sejur de 7 zile cu plecare din București chiar acum! Ai zboruri charter directe cu Tarom în fiecare sâmbătă în perioada 19.06 – 23.10, cu plecare din Bucureşti.

Unde te cazezi în Madeira?

Toți călătorii au nenumărate opțiuni de cazare în Funchal, unde pot alege dintre apartamente confortabile și vile luxoase sau hoteluri de patru stele. Cei care își doresc un sejur relaxant și liniștit, dar nu lipsit de aventură și distracție, găsesc cazare și servicii în Porto Santo la cele mai înalte standarde, pentru toate gusturile și buzunarele. Te invităm pe site să vezi toate ofertele de cazare Madeira.

Ce reguli trebuie să respecți pentru a călători în Madeira?

Prevederi detaliate pot fi consultate pe pagina de internet a Guvernului regional din Madeira.
  • Cu 12 până la 48 de ore înainte de îmbarcare, pasagerii trebuie să completeze un chestionar epidemiologic la adresa www.madeirasafe.com.
  • Toți pasagerii care debarcă pe aeroporturile din RAM, indiferent de originea zborului, vor trebui să prezinte dovada efectuării testului molecular (tip PCR) cu rezultat negativ, în cele 72 de ore care preced îmbarcarea.
  • Pasagerii care nu pot face dovada unui test molecular negativ (tip PCR) pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 realizează acest test, la sosirea pe aeroporturile din RAM, și sunt obligați să rămână în izolare la domiciliu/unitatea hotelieră unde sunt cazați până la primirea rezultatului negativ al testului.
  • În cazul în care pasagerii refuză realizarea unui test la sosire, aceștia trebuie să intre în izolare voluntară pentru o perioadă de 14 zile, la domiciliu/unitatea hotelieră unde este cazat sau se întoarcă la destinația de origine sau la orice altă destinație în afara teritoriului RAM, respectând, până la ora zborului, izolarea la domiciliu/unitatea hotelieră. În situația în care șederea în RAM este mai mică de 14 zile, izolarea se va face pe toată perioada șederii în RAM.
Excepție fac:
  • minorii cu vârsta de sub 11 ani;
  • pasagerii care prezintă un certificat medical emis în ultimele 90 de zile, care atestă că persoana în cauză s-a vindecat de COVID-19 sau un certificat care atestă că titularul său a fost vaccinat împotriva COVID-19, în conformitate cu planul preconizat și respectând perioada de activare a sistemului imunitar prevăzută în Rezumatul Caracteristicilor Produsului;
  • pasagerii care prezintă un certificat medical care atestă că titularul său a fost vaccinat împotriva COVID-19 doar cu prima doză (atunci când planul de vaccinare prevede administrarea a două doze), respectând perioada de activare a sistemului imunitar prevăzută în Rezumatul Caracteristicilor Produsului, atunci când este vorba de bolnavi vindecați de peste 90 de zile în urma infecției cu SARS-COV-2, sau diagnosticați ca fiind infectați după administrarea primei doze a vaccinului.
  Acest colț de rai te așteaptă cu brațele deschise și oferte foarte atractive! Dacă nu ai mai fost niciodată în Madeira, contactează-ne pentru a primi toate informațiile și sprijinul necesar din partea consultanților noștri.

SOURCE AND TAGS