Concurs: Arata-i mandrului Dragobete ca vorbesti limba straveche a dragostei!


A fost odata ca niciodata o vreme in care ibovnicii simteau adierea primaverii in aer si se porneau sa caute flori maiastre si sa fure sarutari de la iubitele lor, ca legamant sfant de logodna. Dantuiau tinerii in jurul focurilor, in varf de munte, se prindeau la joc si invapaiau ultimele nopti reci din Faurar, deschizand poarta blandului si inmiresmatului Mart. Mare era pofta lor de viata si multa bucurie au adus ei in lume cu dragostea lor, dar mare le-a fost si uitarea, de nu mai stiau cine-i pornea astfel in cautarea florilor si inimilor dragelor lor. Dragobetele, mandru si voinic, le-a fost alaturi in fiece an, timp de doua veacuri si cine mai stie cat noian de ani, caci doar se spune din batrani – pentru indragostit, timpul se largeste nemasurat, chiar de trece cat ai clipi. Stapan cu mare putere asupra inimii tinere, Dragobetele n-a putut insa fermeca atat de bine si mintile sprintare ale voinicilor si cosanzenelor, iar acum, bietul de el, mai c-a ramas singur pe lume. Inciudat de asaltul neintrerupt al Zilei Sfantului Valentin cel Venetic, Dragobetele nostru e pe cale sa-si ia traista-n spinare si s-o porneasca spre alte meleaguri, catranit si necajit nevoie mare. Eximtur te invita sa-l prinzi din urma si sa-i arati dragostea pe care o ai pentru el, ca sa iti poata arata mai bine dragostea pe care o avem unii pentru altii! Ca in fiecare an, te invitam sa participi la un Concurs de Dragobete! Arata-i Dragobetelui ca vorbesti limba straveche a dragostei, scriindu-i iubitei sau iubitului tau un ravas inflacarat folosind cu mare mestesug aceste cinci cuvinte, vechi si noi:
  • Eximtur
  • Ibovnic
  • Meleag
  • Neostoit
  • Maldive
Ca fiu al Babei Dochia, Dragobetele e siret nevoie mare, si va sti sa dibuiasca cele cinci cuvinte in oricare scrisoare, dar numai de n-o fi mai lunga de 500 de cuvinte, ca el stie prea bine ca vorba prea inflorata ascunde multe primejdii pentru indragostiti. Iar ravasului care-i va aduce cea mai mare alinare si bucurie in suflet ii va face un mare dar:

Un sfarsit de saptamana romantic la Hotelul de Gheata de la Balea Lac!

Dar numai pentru ca Dragobetele umbla de mult pe aceste plaiuri, nu inseamna ca nu e in pas cu noile tehnologii! Scrisoarea poate fi pusa direct pe blog, ca si comentariu la acest articol, pe blogul tau prin utilizarea de pingback-trackback, sau in cadrul unui status/ comment public pe Facebook, Twitter sau Google+, folosind hashtag-urile #Dragobete si #Eximtur – Dragobetele va fi cu ochii in patru si le va citi pe toate! Termenul limita pentru participarea la concurs este 21 februarie 2014, iar castigatorul va fi anuntat de Dragobete, in 24 februarie. Jurizarea o vom face noi, cei de la EXIMTUR si fetele calatoare de la TravelGirls.ro Regulamentul complet al concursului il gasiti aici. Arata-i mandrului Dragobete cat de mult il iubesti si va fi alaturi de tine in veci! Iti dorim mult noroc!  

SOURCE AND TAGS