Cauți vara asta o vacanță în România? Iată propunerile noastre

Chiar dacă vara pare a se lăsa mai greu convinsă să vină anul acesta, cu toții știm că își va intra în drepturi cât de curând, iar când vine vorba despre sezonul cald, un singur cuvânt ne ocupă gândurile: vacanța. Unde mergem anul acesta în concediu este întrebarea care ne preocupă pe mulți dintre noi. Desigur, dacă știi deja că preferi să îți petreci vacanța în țară, alături de familie și prieteni, știi și că varietatea de destinații și posibilitățile de distracție și relaxare – sunt imense.

O vacanță în România poate fi cel mai ușor lucru pe care l-ai planificat până acum dacă mai ai vouchere de vacanță rămase de anul trecut. Verifică termenul lor de valabilitate (îl găsești inscripționat pe voucher) și alege-ți destinația preferată; aceste vouchere îți pot deschide calea către o vacanță perfectă și lipsită de griji.

Mai mult, voucherele de vacanță îți dau posibilitatea de a încerca destinații noi, experiențe unice pe care poate nu le-ai trăit până acum, acces la oferte all-inclusive și concedii binemeritate alături de cei dragi. Hai să vedem împreună câteva sugestii de concediu în România, pe care să ți-l programezi din timp!

1. Litoralul pentru voi

Oriunde dorești să petreci o vacanță la mare, din Mamaia și până în Mangalia, litoralul românesc te întâmpină anul acesta cu oferte de nerefuzat. Oferta LITORALUL PENTRU VOI cuprinde hoteluri dedicate celor care doresc un bronz sănătos, liniște, relaxare, timp liber alături de familie, distracție și prețuri imbatabile.

Una dintre destinațiile noastre favorite este Hotelul Fortuna 3* din Eforie Nord pentru că este amenajat inclusiv pentru cei mici. Locurile de joacă din exterior și interior, mini piscina, spațiile dedicate familiilor, cluburile de divertisment pentru copii, dar și serviciile pentru adulți fac din acest hotel un mic colț de rai pe litoral, perfect pentru o vacanță alături de cei dragi.

2. Litoralul All-Inclusive

Sigur că abia aștepți să iei concediu ca să mergi la mare cu iubitul/iubita, prietenii sau colegii de muncă. Și ce ai nevoie după un an întreg de stres, efort și griji? O vacanță all-inclusive la mare în care veselia, distracția, buna dispoziție și serviciile de top să îți satisfacă și cele mai pretențioase gusturi. Oferta LITORALUL ALL-INCLUSIVE cuprinde locuri de cazare și nenumărate posibilități de distracție la cele mai bune prețuri.

Dacă stațiunea Mamaia nu prea mai are cu ce să te surprindă, îți sugerăm să încerci Venus, una dintre cele mai fierbinți destinații de pe litoral anul acesta. Nisipul abundent și fin, intrarea lină în mare și noile hoteluri de aici îți vor da senzația că ai pășit într-o nouă lume. De exemplu, Complexul Mera Resort 4* este un vis devenit realitate din punct de vedere al serviciilor și confortului oferit. Pe lângă oferta all-inclusive, aici poți avea parte și de tratamente hidro, un mini Aqua Park, spectacole în aer liber la piscină, Centrul SPA Mera Resort, show-uri live pe terasă și multe altele.

3. Delta Dunării

De când îți dorești să ajungi în Deltă și tot ai amânat? Ei bine, anul acesta fă-ți bagajele din timp și verifică voucherele de vacanță disponibile, căci Delta Dunării te așteaptă cu brațele deschise! Fie că vrei să admiri frumusețea sălbatică a Deltei de la Murighiol, să încerci celebrele specialități din pește din Sfântu Gheorghe – Tulcea, să faci cele mai spectaculoase fotografii la Gura Portiței sau să te bucuri de soare, calm, relaxare, natură și liniște în Nufăru, Delta este o oază pe care merită să o vizitezi cel puțin o dată în viață.

Pensiunile și casele de vacanță oferă servicii excepționale, iar tot ce ai tu de făcut este să alegi felul în care îți petreci vacanța în Deltă.

4. Stațiuni balneare și montane

Oricât de des îți petreci concediul în România, sigur nu ai apucat să vizitezi și să te bucuri de absolut toate stațiunile balneare și montane de la noi. De ce nu ai merge la munte anul acesta pentru aer curat, drumeții, aventuri în aer liber și tratamente balneo care să îți redea sănătatea și bucuria de a trăi?

Printre cele mai populare oferte din categoria STAȚIUNI BALNEARE ȘI MONTANE se află câteva dintre celebrele stațiuni de pe Valea Prahovei. Cu toate acestea, hai să ne îndepărtăm pentru un moment de calea bătută de atâtea ori și să o luăm către Băile Govora sau Băile Olănești, pentru o schimbare spectaculoasă de peisaj și pentru experiențe noi și inedite.

Imaginează-ți hoteluri de 4 stele, servicii care pot satisface și cele mai sofisticate gusturi, tratamente care îți redau sănătatea și frumusețea, activități în aer liber, distracție, confort și toată acea libertate a trupului și spiritului pe care o cauți oriunde mergi în vacanță.

5. Wellness & Spa


Scopul suprem al vacanței este de a ne deconecta de la viețile agitate și oboseala de peste an. Dacă o astfel de vacanță vine și cu posibilitatea de a ne reîntrema și reîncărca bateriile cu tratamente wellness și spa, atunci nu poate fi decât perfect. Oferta WELLNESS & SPA este bogată și variată, mai ales în România, datorită resurselor naturale pe care le avem.

Din Covasna și până la Băile Felix, ai o plajă largă de destinații, hoteluri, centre de wellness & spa, oferte de 4 stele și pachete disponibile cu vouchere de vacanță din care poți alege.

Unul dintre refugiile de vacanță pe care le preferăm în mod deosebit este hotelul Germisara Resort & SPA 4* din Geoagiu Băi, un adevărat paradis pentru cei care caută liniște și relaxare într-o oază naturală, dar și tratamente moderne precum împachetări cu parafină, înot terapeutic, masaj medical sau reflex, kinetoterapie, hidroterapie și multe altele.

6. Vacanță de Rusalii

Rusaliile se apropie cu pași repezi, iar mini-vacanța pe care o vom avea în acea perioadă ne îmbie să ne alegem o destinație de vacanță de care să profităm din plin. Pune-ți voucherele de vacanță de anul trecut la treabă și alege una dintre ofertele noastre pentru vacanța de Rusalii. O fugă la mare sună foarte bine în această perioadă – litoralul este aproape, iar ofertele sunt de nerefuzat.

Îți propunem Complexul Steaua de Mare din Eforie Nord – destinație valabilă și în oferta Litoral All-Inclusive – pentru că îți oferă toate lucrurile pe care ți le dorești de la o mini-escapadă: plaja la 50 de metri depărtare de hotel, centrul AQVATONIC MED SPA & WELLNESS, salina, sala de fitness, sauna, solar și Jacuzzi, printre multe altele.

Super-vacanța ta în România începe aici

Dacă eşti interesat de vacanțele în România de care te poţi bucura în acest sezon, contactează-ne sau fă-ne o vizită în agenție pentru a te ajuta să alegi cea mai bună ofertă pentru tine și familia ta.

Dacă ai vouchere de vacanță, spune-ne și te îndrumăm în a le folosi cât mai eficient și a-ți planifica un concediu de vară așa cum meriți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *