Capcanele unei vacante ieftine. Fereste-te de ele!

118 exim1-1024x628

Anticiparea unei vacante starneste in fiecare dintre noi o mare bucurie, fie ca de abia am inceput sa o planificam, fie ca suntem deja in drum spre aeroport. Calatoriile ne ofera variatie, placerea de a descoperi locuri si oameni noi, ocazia perfecta de a uita de toate grijile, de a ne relaxa si reincarca cu energie. Din punct de vedere emotional, miza este deci – foarte mare.

Este de apreciat interesul mass-media fata de turism, numeroasele articole si reportaje pe aceasta tema fiind ca o gura de aer proaspat in sufocarea produsa de scandalurile politice si de vedetismele autohtone, duse la extrem.

E bine insa sa nu ne lasam amagiti de promisiunile unor titluri de impact care „vand” vacanta mult visata – cu numai 10 Eur/zi (culmea! intotdeauna in strainatate), care indeamna la „rezerva acum cele mai bune oferte, rezerva ieftin” si care inoculeaza ideea de calitate crescuta a serviciilor la costuri minime.

Cat primesti pentru ce platesti?

O vacanta are sanse mari de reusita daca pleci la drum nu numai cu voie buna ci si cu asteptari realiste, daca stii de la bun inceput cat primesti pentru ce platesti. Altfel, in loc sa-ti faci prietenii invidiosi la intoarcerea acasa, iti vei aminti doar de cat de prost a fost hotelul, de ce servicii mediocre ai beneficiat, de cat de mult ghinion ai avut. Dar oare, vei tine cont in evaluarea ta retrospectiva, de pretul pe care l-ai platit?
Oferta cu 10 Eur/zi pe litoralul „din vecini” exista, dar la hoteluri de calitate medie sau slaba, de maxim 3*, se refera la cazare, in unele cazuri fara mic dejun si este valabila pentru un sejur in luna aprilie. Asa ceva aveai in minte cand ai vazut reclama?
Oricat de tentant ar fi sa profiti de pachetele extrem de atractive ca pret, asigura-te ca nu pici intr-o capcana, mai ales in mediul on-line. Ofertele speciale sunt valabile de regula in anumite perioade si numai in anumite conditii. Inainte de a te decide, informeaza-te asupra ofertelor, cere clarificari, apeleaza la consultanta calificata, de specialitate. EXIMTUR are 18 ani de expertiza in domeniu.

Ce capcane poate ascunde asadar, un pret mic?

Spre exemplu, el poate sa nu includa in pachetul standard anumite servicii de care ai nevoie si care se platesc suplimentar: transport, mic dejun sau alte servicii de masa, frigider, aer conditionat, sezlonguri la piscina, parcare si altele.

Cazarea ieftina poate fi la un hotel cu mai putine facilitati, din categoria medie sau inferioara de confort, la un hotel aflat la periferia orasului, la 3 km de plaja sau de partia de schi, sau poate fi intr-un corp secundar, mai „vechi” al complexului turistic. In cazul unui vas de croaziera, ofertele „cele mai bune” sunt in extra-sezon si pentru cazare in cabine fara geam, aflate pe puntea inferioara.

Unde mai pui diferentele notabile de dotari si facilitati care pot aparea intre hoteluri clasificate la acelasi numar de stele dar aflate in tari diferite? Clasificarea unitatilor de cazare se face de catre institutii abilitate, conform unor criterii si norme locale proprii – care difera de la o tara la alta, de la un continent la altul. Intr-o masura mai redusa, acest aspect poate fi remarcat chiar si in cazul hotelurilor afiliate aceluiasi lant international.
Transportul difera ca pret in functie de distanta si in functie de mijlocul cu care este realizat: autocar – atentie la numarul de stele, corelat cu gradul de confort; avion – cursa de linie, cursa charter sau cursa low-cost care opereaza pe aeroporturi secundare? tren intercity sau TGV? autoturism propriu sau inchiriat? vas de croaziera sau pachebot gigant?
Pana si conceptul de „all-inclusive” atat de mult apreciat si de turistii romani este diferit de la o tara la alta, de la un hotel la altul. La fel difera si pretul lui. Daca optezi pentru un „all-inclusive” la pret mic, trebuie sa stii ca acesta iti ofera putine servicii inafara celor de masa si nu e cazul sa te astepti la o varietate mare a preparatelor. Gustarile s-ar putea sa nu fie grozav de apetisante (in cazul in care vor exista in meniu), iar bauturile racoritoare si alcoolice locale, e foarte posibil sa fie de calitate inferioara.

Atentie si la cheltuielile suplimentare

De cele mai multe ori, la pretul pachetului se adauga diverse taxe: de aeroport, de viza, de intrare la obiectivele turistice si cheltuieli cu excursiile optionale, cu asigurarile de calatorie, cu bagajul care depaseste limita de kg admisa. Astfel, pretul initial se poate cel putin dubla.

Sa concluzionam ca reclamele au intentia de a ne pacali?

Cred ca ar fi o concluzie pripita si nedreapta. Exista si turisti cu venituri mici sau turisti cu venituri medii care prefera astfel de oferte, care prefera sa aleaga un pachet cu servicii minimale si sa-si asigure restul serviciilor pe cont propriu, la fata locului, sperand ca vor „iesi mai ieftin”. Exista si cazuri, pe alte piete europene ce-i drept, in care operatorii de turism vand totul la pret mic insa acest lucru se compenseaza atat cu vanzarile de volum cat si cu incasarile consistente pe care le genereaza acele categorii de turisti, cheltuind la destinatie sume generoase pentru servicii suplimentare.

Sa nu uitam de ofertele de tip „early-booking” sau „last-minute”, care includ discounturi importante de 25%-30% fata de pretul standard, fara a face rabat la calitate. Adica poti sa rezervi la un pret special un hotel de lux, pentru un sejur in sezon, daca platesti integral, „de timpuriu” si daca esti de acord cu conditiile de rezervare, mai restrictive in caz de anulare. Sau daca ai norocul sa prinzi un „last-minute”, ai concediul aprobat, poti decide „instant”, ai banii la tine si bagajul pregatit.

Sa retinem ca pretul unui sejur este afectat si de sezonalitate. Evident, extra-sezonul costa mai putin decat sezonul si mult mai putin decat varful de sezon. Programele speciale pentru seniori, ofertele speciale „platesti un loc si rezervi doua”, „platesti cinci zile, stai sapte” sunt un bun exemplu in acest sens. A calatori in extra-sezon poate insemna facilitati mai putin diverse la destinatie, o temperatura mai scazuta a apei marii sau un regim crescut de precipitatii. La fel de bine poate insemna o temperatura optima a aerului, sfarsitul aglomeratiei si lipsa cozilor interminabile de intrare la obiectivele turistice. Depinde de destinatie, in functie de asezarea pe glob si de anotimp – ceea ce este sezon pentru unele inseamna extra-sezon pentru altele. La fel de importante sunt si preferintele tale si bugetul pe care vrei sa-l investesti in vacanta ta.

Targurile de turism

Se apropie lansarea ofertelor pentru sezonul estival 2011 si implicit primele targuri de turism de anul acesta. Noi, agentiile, ne vom intrece in strategii de marketing prin care sa atragem cat mai multi clienti – lucru firesc de altfel, care se intampla incepand la cele mai mari targuri de profil din lume si terminand cu toate domeniile in care cineva vinde un produs sau un serviciu. Presa va avea din nou subiecte fierbinti.
Voi, vizitatorii, veti pleca acasa cu bratele pline de oferte atractive, insirate in cataloage pline de culoare, care va vor purta in jurul lumii. Visul de a va rezerva vacanta de anul acesta va fi atat de aproape de realitate!
Targuri in curand: 4- 6 martie, Expo Transilvania, Cluj- Napoca; 17-20 martie, Palatul Parlamentului, Bucuresti.

Informarea, un prim pas in rezervarea vacantei

Inainte de a trece insa la fapte, va recomand calduros: informati-va cu atentie, apelati la consultantii nostri de calatorie care se vor ingriji sa alegeti vacanta care vi se potriveste cel mai bine si pentru care, va asigur, veti plati la EXIMTUR, un pret corect.

2 comentarii in “Capcanele unei vacante ieftine. Fereste-te de ele!

  1. as vrea ofertele dumneavoastra pt perioada 10 august pana 25 septembrie
    va multumesc!

    • Buna ziua,
      Va rugam sa ne spuneti unde ati dori sa mergeti- in tara/ in strainatate- daca aveti preferinte pentru anumite destinatii- daca mergeti cu masina sau aveti nevoie si de bilet de avion etc-. Multumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *