BENEFICIILE UNEI VACANȚE ACTIVE ASUPRA COPIILOR

Vacanțele înseamnă copii fericiți. Știm că atunci când mergi în vacanță cu cel mic îți schimbi puțin perspectiva asupra destinațiilor și modului de a călători, dar concediile petrecute în familie creează legături strânse între membri și dau naștere unor amintiri de neuitat. O vacanță alături de cei mici se poate organiza destul de ușor: trebuie să alegi acele activități (la destinație) care au darul de a-i captiva pe copii și de a le da nenumărate oportunități de învățare, specifice vârstei lor.

Vacanțele le stimulează celor mici iubirea pentru cunoaștere, creativitatea, imaginația și pofta de viață. Mai mult, unele vacanțe de tip aventură le dezvoltă inteligența și abilitățile de a găsi soluții ingenioase în diverse situații.

Ce înseamnă o vacanță activă?

Vacanța activă, așa cum se poate înțelege și din denumire, se referă la includerea în plan a unor activități care te pun mult în mișcare – spre deosebire de clasicele vacanțe la plajă sau la o pensiune, unde atmosfera e puțin mai „statică”. Vacanțele active sunt extraordinar de benefice pentru copii, deoarece au posibilitatea de a deprinde abilități noi; de exemplu, pot învăța să schieze sau să își exerseze tehnica de schiat, pot învăța să înoate, să se plimbe prin natură cu bicicleta sau să practice alte sporturi, mai atipice, cum ar fi cățăratul sau raftingul.
Haide să parcurgem câteva dintre aceste idei de vacanțe active împreună, în rândurile ce urmează.

Exemple de vacanțe active


Una dintre cele mai simple soluții de a avea o vacanță activă împreună cu cei mici – sau pentru cei mici – este mersul la schi. Având în vedere că sezonul se apropie cu pași repezi, te poți gândi la câteva destinații de schi care se potrivesc vârstei copilului. Iată câteva sugestii pentru o vacanță minunată la schi:

  • Asigură-te că vei avea parte de instructori specializați și pârtii pentru copii ca cei mici să învețe să schieze în condiții depline de siguranță;
  • Asigură-te că vei găsi la destinație și alte locuri speciale pentru copii pentru ca ei să se poată bucura activ de vacanța de iarnă și să învețe lucruri noi: patinoar pentru copii, pârtii de săniuș sau bob;
  • Alege un hotel care oferă spații de joacă și de divertisment special create pentru copii – cluburi pentru cei mici, serate de teatru/cinema, joacă sub supraveghere, programe educative, excursii sau activități specifice celor mici.

De asemenea, o vacanță activă, acum, în sezonul de toamnă, poate însemna și petrecerea unui weekend într-un parc de distracții, unde activitățile sunt atât de variate, încât e imposibil să vă plictisiți. Atât copiii, cât și adulții, pot să aibă parte de o experiență super-distractivă, care să creeze momente de neuitat în familie.

Parcurile de aventură au început să prindă tot mai mult teren în România, deschizându-se, în ultimii ani, tot mai multe astfel de locații, care provoacă micii (și marii) aventurieri să încerce tot felul de experiențe active: tiroliană, cățărat, parcurs trasee suspendate între copaci înalți. Astfel de vacanțe, în parcuri de aventură, nu doar că le stimulează copiilor corpul și abilitățile fizice, dar îi face mai atenți, mai concentrați și chiar mai curajoși.

O altă idee pentru o vacanță activă este planificarea unei drumeții pe munte – de preferință, într-un grup organizat și care cunoaște traseele montane. E important să fie ales un traseu cu un nivel de dificultate potrivit întregului grup, cu precădere copiilor. O astfel de vacanță, petrecută în natură, îi conferă copilului un altfel de mediu de învățare, deprinzând abilități fizice – tehnici de mers pe munte, cățărat pe stânci, mersul pe teren accidentat, tehnici de dozare a energiei și altele – precum și abilități civice, în care poate învăța cum să protejeze și să respecte natura.

În general, vacanțele în care sunt integrate și activități sportive sunt extrem de benefice atât pentru adulți, dar mai ales pentru copii, contribuind la o creștere sănătoasă, într-un stil de viață activ, mai puțin sedentar.

Beneficiile unei vacanțe active pentru copii

Așa cum ziceam, o aventură alături de părinți în țară sau străinătate construiesc amintiri pline de farmec, atât pentru cei mici, cât și pentru adulți. O astfel de vacanță are și alte avantaje pentru cel mic și întreaga familie:

  • O vacanță activă, în care copilul este implicat în ceva ce îi place și îl stimulează fizic și psihic înseamnă că cel mic nu se plictisește, nu devine agitat și nu se frustrează – situații pe care mulți părinți le-au avut de înfruntat în experiențele lor de călătorie;
  • O vacanță activă stimulează copilul să își consume energia debordantă și să o canalizeze spre acele activități care îi plac foarte mult;
  • Orice experiență nouă este o oportunitate de învățare informală – cea mai valoroasă de altfel; fie că vorbim de descoperirea unor peisaje și colțuri de natură noi, fie că se vizitează un muzeu neobișnuit, fie că se participă la activități stimulante (schi, înot, scufundări, diverse sporturi de vară sau iarnă, distracție într-un parc tematic, provocări într-un parc de aventuri etc.) cel mic va învăța mereu ceva nou despre natură, oameni, lume, el însuși;
  • Vacanțele active sunt printre cele mai sănătoase metode ca familia să petreacă timp de calitate împreună, călătoriile și activitățile la fața locului având darul să stimuleze dezvoltarea copilului pe plan fizic, psihic, intelectual și emoțional;
  • Vacanțele active sunt o metodă excelentă de a introduce întreaga familie într-un ritm de viață sănătos, dinamic.

Știm că atunci când îți planifici vacanța îți dorești odihnă și relaxare. Cum să nu ți le dorești după atât de multă muncă și stres? Vestea bună este că poți combina o vacanță activă pentru copii cu momente de total răsfăț pentru părinții care vor o încetinire de ritm pentru câteva zile. Acest melanj se poate obține dacă alegi corect destinația și ofertele de care te poți bucura acolo.

Caută destinații care oferă programe speciale pentru copii pentru ca tu să te poți odihni în orele în care ei sunt ocupați la clubul copiilor, în aqua park sau în excursia cu ghid pe care le-o oferi. Apoi, când familia se reunește, porniți la plimbare împreună, în ritmul vostru propriu, vizitați și explorați locuri noi, jucați-vă, faceți diverse excursii și nu uitați să încurajați copiii să vorbească liber despre lucrurile pe care le văd, le fac și le simt.

O vacanță activă este grozavă pentru tonusul fizic și psihic al oricărei familii, așa că nu mai stați pe gânduri și alegeți-vă următoarea aventură!

Voi ați organizat până acum o vacanță activă alături de copii? Cum a fost? Ce amintiri și senzații ne puteți împărtăși?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *