6 sfaturi utile pentru organizarea vacanței la schi

Dacă a început toamna, înseamnă că te gândești deja la următoarea vacanță la schi. Fie că mergi cu familia sau cu grupul de prieteni, vacanța la munte este un prilej de relaxare și distracție. Pasionații de sporturi de iarnă abia așteaptă să pună schiurile sau placa pe pârtie, iar cei ce sunt în căutare de puțină liniște se pot relaxa în zonele special amenajate.

Dacă e pentru prima dată când organizezi o excursie la schi, va trebui să te înarmezi cu răbdare și să te gândești la toate detaliile din timp, ca să reușești să mulțumești pe toată lumea.

Ca să te asiguri că nu uiți nimic important, că vei găsi statiunea si cazarea potrivite sau că nevoile tuturor, mai ales ale copiilor, sunt acoperite, ți-am pregătit o listă cu 6 sfaturi pentru o vacanță reușită la schi.

1. Alege destinația în funcție de pârtie


Începe cu alegerea destinației potrivite pentru voi. Ceea ce te interesează în primul rând e starea pârtiei și gradul de dificultate în funcție de nivelul fiecărui schior. E neplăcut pentru cei mai puțin experimentați să se simtă intimidați de dificultatea traseului sau, dimpotrivă, cei mai pricepuți să nu se simtă în largul lor.

Apoi, verifică ce alte activități se pot face în stațiune. E bine să te asiguri că cei ce nu sunt pasionați de sporturi de iarnă vor avea ce să facă în vacanță. Caută obiective turistice, SPA-uri sau parcuri de distracție pentru copii.

2. Alege hotelul potrivit

În funcție de dimensiunea grupului cu care mergi în vacanță, ai câteva opțiuni la dispoziție. Hotelul îți poate pune la dispoziție camere individuale sau apartamente pentru 2 și până la 8 persoane, fiind potrivit atât pentru grupuri mari, cât și mici.

De multe ori un hotel este mult mai avantajos, mai ales dacă este poziționat aproape de pârtie, unele oferind extra-beneficii, cum ar fi accesul la spa. Ia în considerare că o cazare la hotel poate include și mesele, iar în caz de urgențe medicale poți apela la personal imediat. Deci griji în minus pentru toată lumea.

Analizează nevoile familiei tale sau a prietenilor și verifică ce facilități oferă fiecare opțiune de cazare, cu atenție la cele pentru copii sau persoanele care nu schiază.

3. Fă rezervarea din timp

Probabil cel mai important aspect, de care depinde reușita vacanței. Dacă plănuiți să mergeți la schi în perioada de Crăciun sau Revelion, atunci va trebui să rezervi cazarea cu cel puțin 3 sau 4 luni înainte. Acest lucru înseamnă să stabiliți data vacanței cât mai repede pentru a verifica disponibilitatea și să te asiguri că sunt suficiente locuri la cazarea preferată de voi.

4. Pregătiți-vă echipamentul de care aveți nevoie fiecare

În funcție de ce sporturi practicați, dacă mergi cu familia sau grupul de prieteni, acum e momentul să verifici și să faci un inventar al echipamentului. Verifică starea clăparilor, a schiurilor și / sau a plăcii și asigură-te că echipamentul pentru cei mici e încă potrivit vârstei.

Tot acum, alege haine pentru vreme rece, impermeabile și haine potrivite pentru serile din hotel sau cabană. În cazul echipamentelor, nu uita că poți opta mereu pentru închirierea lor pe pârtie. Trebuie doar să verifici disponibilitatea de mărime și prețul.

5. Planifică toate aspectele legate de transport

Un aspect important e modul în care veți ajunge în stațiunea montană. În funcție de zona în care mergeți în vacanță, a transportului de echipamente sau dimensiunea grupului, poți opta pentru bilete de avion, o călătorie cu autocarul sau cu mașina. Vezi care este ruta cea mai rapidă sau ușor de parcurs și dacă există anumite preferințe în grup.

Acum te ajută mult să știi ce echipamente va lua fiecare cu el și câte bagaje veți avea. În cazul în care alegeți zborul cu avionul, va trebui să cauți ce opțiuni de transport din aeroport până în stațiune există și să adaugi și prețul acestuia.

6. Trece în revistă ultimele detalii: asigurarea medicală, SkiPass-ul și condițiile meteo

În final, va trebui să te preocupi de asigurarea medicală, în special dacă vacanța e în străinătate. În caz de răni sau accidente, aceasta te va scuti de așteptări și bani în plus. Nu uita să împachetezi și medicamente pentru alergii, răceală sau vitamine.

De asemenea, poți opta acum pentru achiziționarea de Skipass pentru membrii grupului. Nu doar că economisiți timp, dar și bani. Nu uita să verifici vremea în stațiune înainte cu câteva zile pentru a fi pregătiți pentru orice temperaturi.

Și indiferent de schimbările de plan ce pot apărea pe parcursul vacanței, încearcă să te bucuri de fiecare moment și să fii flexibil.

Împachetează haine groase și distracție pe pârtie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *