4 orase medievale din Romania pe care sa le vizitezi de Dragobete


Ce poate fi mai interesant si mai romantic anul acesta de Dragobete decat sa vizitezi cateva orase medievale din Romania? Pline de farmec, incarcate de istorie, cochete, unele dintre aceste orase par inghetate in timp, asteptandu-si vizitatorii sa le descopere comorile. Nu mai sta pe ganduri si porneste intr-o aventura plina de surprize prin tara si descopera patru orase medievale impreuna cu jumatatea ta.

1. Sibiu

[caption id="attachment_9238" align="aligncenter" width="600"]Sibiu Peisaj din Sibiu[/caption] Sibiu, Capitala Europeana a Culturii in 2007, este unul dintre cele mai frumoase orase medievale din tara. Iti recomandam o plimbare pe strazile pietruite. Astfel poti descoperi Turnul Sfatului, simbol al orasului ce dateaza inca din secolul al XIII-lea. Turnul adaposteste o expozitie permanenta de pictura, iar daca te aventurezi pana in varf, poti admira panorama spectaculoasa de deasupra orasului. De asemenea, daca ajungi in Sibiu, viziteaza Muzeul Brukenthal, Biserica Evanghelica, Muzeul Satului, Podul Minciunilor sau Gradina Zoologica. Nu uita ca in Sibiu se intampla ceva interesant intotdeauna, asa ca fa-ti loc in programul de vizitare si pentru concerte, piese de teatru sau expozitii. Profita din plin de cafenelele si restaurantele cochete din inima orasului si petrece-ti vacanta de Dragobete intr-o pensiune primitoare sau intr-un hotel de lux din centru.

2. Alba-Iulia

[caption id="attachment_9239" align="aligncenter" width="600"]alba iulia Schimbarea garzii in cetatea din Alba Iulia[/caption] Oricine ajunge in acest superb oras medieval transilvanean nu poate rata Cetatea Alba Carolina. Daca vrei sa iei parte la schimbarea Garzii Austriece de la Poarta III, e important sa ajungi inainte de ora 12:00 pentru a viziona ceremonia in intregime. Si, nu uita, in weekenduri se trag si salve de tun! Dupa ce ai admirat spectacolul garzii, poti vizita fortificatiile si Traseul celor Trei Fortificatii. Nu e de ratat pe acest traseu nici Poarta Monetariei Principatului Transilvaniei, Poarta de Sud a Castrului Roman, Tabara Militara, Platforma de artilerie si locul de belvedere. Pentru pauza de masa sau de cafea, poti opta pentru unul dintre restaurantele cochete sau pentru una dintre cafenele din centrul istoric, iar apoi poti relua vizita orasului, pentru ca acesta inca mai are numeroase secrete de dezvaluit: Sala Unirii, Muzeul Unirii, celula in care a stat Horea inainte sa fie executat, Catedrala Ortodoxa si Catedrala Catolica. Alba Iulia impresioneaza prin frumusetea ei medievala, prin ospitalitatea localnicilor si, bineinteles, prin faimoasele preparate traditionale ardelenesti.

3. Sighisoara

[caption id="attachment_9240" align="aligncenter" width="600"]sighisoara Sighisoara[/caption] Cetatea locuita a Sighisoarei este un obiectiv turistic in sine. Putem spune ca intreg oraselul este un muzeu medieval in aer liber. Alege impreuna cu iubitul sau iubita o vacanta de Dragobete in Sighisoara si nu vei regreta nicio secunda pe care o vei petrece aici. Casele colorate, stradutele pietruite si inguste, cladirile istorice si culturale te vor convinge de farmecul acestui oras. Construita de catre colonistii sasi in secolul al XII-lea, Sighisoara este printre putinele cetati medievale inca locuite, fiind in lista patrimoniului mondial UNESCO. Istoria ei se leaga si de figura emblematica a tatalui lui Vlad Tepes, Vlad Dracul, care a locuit aici. Din cele 14 turnuri construite initial, azi se mai pastreaza doar 9 in perfecta stare. Cel mai important, devenit simbolul Sighisoarei, este Turnul cu Ceas cu 7 figurine ce reprezinta zilele saptamanii. O plimbare in cetate iti va dezvalui Scara Acoperita (datand din secolul al XVII-lea) care oferea adapost copiilor ce mergeau la Scoala din Deal. Poate una dintre cele mai fascinante comori ale Sighisoarei o reprezinta statuetele “Ziua si Noaptea”, confectionate din lemn de tei. Viziteaza turnurile, Piata Cetatii, Piata Hermann Oberth, Scoala din Deal, Biserica din Deal si Cimitirul din Deal. O vacanta de Dragobete inseamna si rasfat deplin, asa ca poti profita si de o cina romantica intr-unul din zecile de restaurante din oras.

4. Brasov

[caption id="attachment_9241" align="aligncenter" width="600"]Brasov_Piata_Sfatului Piata Sfatului din Brasov[/caption] Orasul de la poalele Tampei este imbinarea perfecta intre vechi si nou. Centrul vechi medieval este impecabil pastrat, iar Piata Sfatului, Biserica Neagra, Turnul Negru, Poarta Ecaterina, Bastionul Fierarilor, Cladirea Primei Scoli Romanesti, Sinagoga Ortodoxa sau Muzeul de Arta sunt obiective turistice pe care nu trebuie sa le ratezi. Cetatea Brasovului, un exemplu de cetate medievala foarte bine pusa in valoare, te asteapta sa o explorezi. Un obiectiv turistic inedit si simbolic pentru Brasov este Strada Sforii, atestata documentar in secolul al XVII-lea. Unii afirma ca este cea mai ingusta strada din Europa, avand o latime care variaza intre 111 cm și 135 cm. Un loc frecventat cu desavarsire de indragostiti si amatorii de fotografie, Strada Sforii este o curiozitate a Brasovului medieval pe care merita sa o vizitezi in timpul vacantei tale de Dragobete. Brasovul este un oras excelent pentru cei care cauta sa se relaxeze, sa se distreze si sa se rasfete. Recunoscut pentru gastronomia sa diversa, Brasovul pune la dispozitie o sumedenie de restaurante sau cafenele. Fiind inconjurat de munti, peisajul e cu adevarat impresionant, iar pentru o experienta de neuitat, poti incerca o ascensiune cu telecabina pe muntele Tampa.
Nu uita, pentru orice serviciu de cazare sau transport in Romania, poti plati la noi cu vouchere de vacanta!
Tu unde ai vrea sa sarbatoresti impreuna cu jumatatea ta Dragobetele? Ai mai vizitat pana acum vreunul dintre aceste orase medievale? Care te atrage cel mai mult?

SOURCE AND TAGS